Pedagogie teatrală
Site-ul se updatează la sfârșitul fiecărei luni
Ultima updatare 10 Martie 2010
<< Fiinţele omeneşti, care respiră şi sunt în mişcare,
cer o atenţie continuă pentru a se dezvolta… >>
(John C. Maxwell)
MEDII și FUNCȚII EDUCAȚIONALE
- opțiunea Sigma ART -
CASA:
- C r e ş t e r e -
ŞCOALA TRADIŢIOALĂ şi SERVICIUL:
- Î n z e s t r a r e -
Mediul social care promovează LIDERI
( opţiunea Sigma ART ):
- D e z v o l t a r e -
Are Grijă
Instruieşte pentru Muncă
Instruieşte pentru
Creştere personală
Pune Accentul pe Nevoie
Pune Accentul pe Sarcină
Pune Accentul pe Persoană
Relaţionea
Tranzacţionează
Transformă
Întreţine
Promovează Manageri
Promovează Conducători
Menţine conducerea
Adaugă conducere conducerii
Înmulţeşte
Stabilizează
Eliberează
Mobilizează
Ajută
Predă
Este Mentor
Orientat în funcţie de Nevoie
Orientat pe Pricepere
Orientat în funcţie de Caracter
„ Ceea ce Vor ”
„Ceea ce are nevoie Organizaţia ”
„ Ceea ce au Ei nevoie”
O Dorinţă
O Ştiinţă
O Artă
Creştere Mică sau Deloc
Creştere pe Termen Scurt
Creştere pe Termen Lung
Toţi
Mulţi
Câţiva
I. Scop
Scopul unei activităţi cultural-artistice şi educative pentru tineri este de a asigura acestora o profundă formaţie umană(indiferent de profilul şcolar), printr-o radicală reconsiderare a culturii, reconsiderare care tinde să evite orice formă de intelectualism abstract şi să-i îndrepte dincolo de practica meseriei, pentru a ajunge la gândurile, la gesturile şi la actele care, poate, nu le vor folosi imediat, dar care vor prezenta un aspect al nevoii de cultură, care este simbolul nobil al educaţiei puse în serviciul Omului.
Această exigenţă formativă se opune părerii tuturor acelora pentru care mediile educaţionale trebuie să se rezume la furnizarea instrucţiei suficiente pentru a face faţă examenelor şi a ocupa nişte posturi.
Ceea ce autorizează generalizarea tehnicilor de asimilare şi exprimare artistică, chiar şi cînd nu rezultă nici o capodoperă de aici, este acea putere intensă de eliberare, acea posibilitate de evadare oferită prin intermediul unei căi care poate descoperi marile linii ale puterii şi ale vieţii.
II. Premise
A. Educaţia modernă
Cotitura operată de metodele moderne de educaţie constă în transformarea raportului dintre elev şi profesor. De la poziţia centrală a profesorului şi de la un tip de disciplină se trece la poziţia centrală a elevului, a nevoilor şi experienţelor sale.
Problema principală a educaţiei nu este atât “conţinutul” învăţământului, cât MODUL de a provoca setea de cunoaştere a tânărului, pentru a intensifica nevoia lui de a lucra.
De aceea, în cadrul preocupării formative generale, expresia artistică reprezintă un aspect de neânlocuit, întrucât ea aduce valori de sensibilitate şi de inteligenţă, susceptibile de a pune cunoaşterea tânărului într-o lumină nouă. De altfel, mijloacele de comunicare artistică se relevează ca fiind mai subtile, mai generale, mai expresive decât activităţile intelectuale precum scrisul şi cititul.
B. Nevoile
Satisfacerea nevoilor tinerilor este datoria principală a unei pedagogii funcţionale, al cărui scop nu va fi acela de a-i forma din exterior, ci de a-i lăsa “să înflorească din interior“, de a le satisface nevoia de dezvoltare, urmând cursul firesc al lucrurilor.
Educaţia modernă are la bază satisfacerea nevoilor fiziologice ale tinerilor, dar este în acelaşi timp iluminată de lumina superioară a afectivităţii, a imaginaţiei, a visului şi a idealului. Ea este tocmai procesul prin care individul îşi adaptează la mediu propria dezvoltare.
C. Libertatea şi disciplina
Deşi scopul educaţiei este libertatea, ceea ce contează, în orice împrejurare, nu este atât libertatea în sine, cât posibilitea de a ne satisface nevoile esenţiale, pentru care suntem capabili să acceptăm cele mai grele sacrificii în materie de libertate, în timp ce ceea ce ne apasă, ne anihilează, este împiedicarea satisfacerii acestor nevoi.
Libertatea nu poate fi înţeleasă, deci, ca o entitate care să existe dincolo de viaţă şi de muncă. De altfel, înlocuirea unui sistem educaţional autoritar cu un altul, care să promoveze o libertate idilică, nu ar fi altceva decât corespondentul romantic al celui autoritar.
De aceea, ordinea şi disciplina sunt elemente esenţiale ale evoluţiei, fără de care nu ar putea exista nici instrucţie, nici educaţie.
Atunci, pentru a suprima HIATUSUL existent între cultura empirică familial-socială şi cultura şcolară clasică şi abstractă, hiatus care îl duce pe tânăr la pasivitate, la dedublarea personalităţii şi, în final, la o nedorită incapacitate de a acţiona, este necesară o cultură modernă, naturală, care să difere prin celelalte prin TIPUL de disciplină.
Este vorba de o disciplină funcţională, în cadrul căreia libertatea să fie restituită înţelesului său de alegere posibilă între activităţi diverse.
Posibilitatea realizării acestei discipline presupune:
- prezenţa instrumentelor materiale care permit efectuarea unor activităţi funcţionale;
- organizarea minuţioasă, constantă a acestor activităţi, făcându-se apel cât mai mult posibil la colaborarea tinerilor, astfel încât ei să se simtă şi să fie coparticipanţi la această colaborare.
“Ceea ce foloseşte nu este a învăţa ce VREI, ci a învăţa
să TRĂIEŞTI”. (C. Freinet)
D. Jocul şi munca
Munca şi jocul se prezintă amândouă ca forme ce diferă printr-o unică necesitate: satisfacerea nevoilor vitale şi favorizarea adaptării la mediu.
Ele, atunci când nu sunt impuse din exterior (munca) sau nu sunt o evaziune (jocul), se caracterizează printr-o serie de elemente comune, în primul rând creativitatea, din care se naşte o satisfacţie profundă (mai mult decât o plăcere).
“Munca-joc” şi “Jocul-muncă” indică două atitudini parţial diferite şi prezentate în momente diverse ale dezvoltării individuale: prima se referă la atingerea unor rezultate deosebite, în timp ce a doua e caracterizată de o dimensiune de o mai mare libertate.
Atunci, educaţia trebuie să fie în primul rînd “educaţia muncii”, ceea ce înseamnă “educaţia prin intermediul muncii manuale”, deoarece termenul de “muncă” trebuie să se extindă la orice efort făcut de om pentru a se realiza pe sine şi pentru a coopera cu mediul.
“La om nu există o nevoie naturală de joc, ci nevoia de activitate.” (Claparéde)
E. Tatonarea
“Experienţa prin tatonare” constă în seria de tentative pe care le îndeplineşte individul pentru a-şi satisface propriile nevoi de putere, creaţie şi acţiune.
Principiul “tatonării” justifică întreaga viaţă psihică a individului, de la imitaţie la deviere, sublimare şi compensare a tendinţelor nesatisfăcute.
Ea reprezintă unica formă de dobândire şi de construire a personalităţii, ceea ce face ca temelia educaţiei să se bazeze pe principiul că “numai experienţa efectivă lasă urme pe corp, pe muşchi, pe comportament”.
Însă tânărul nu poate fi lăsat să experimenteze de unul singur pentru că ar fi constrâns să repete aceleaşi experienţe parcurse de alţii, cu aceleaşi riscuri de a cădea în greşeală.
Deci, numai într-un mediu cultural care să ajute, să faciliteze experienţa şi acumularea intensivă (rapidă şi unitară) de INFORMAŢII se poate realiza progresul şi integrarea individului în civilizaţia contemporană lui.
“Important nu este a şti, nici măcar a descoperi; important este a cerceta” (C. Freinet)
F. Informaţia
În noua orientare educativă, un accent special este pus pe informaţie, întrucât datele despre viaţă influenţează pattern-ul comportamental al fiecărui grup de vârstă.
De altfel, nu numai grupul ci şi familia, şcoala, trebuie să acorde mai mult timp transmiterii de informaţii (ştiinţifice, culturale, interpersonale, etc.) adecvate, în scopul elaborării unor decizii orientate spre REALITATE.
Dacă până acum factorii educaţionali erau preocupaţi numai de transmiterea mesajelor deschise şi elocvente, actualmente trebuie nu numai să informeze ci să şi influenţeze prin mesaje subsecvente şi inaparente.
Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât în ultimii ani se constată o scădere a controlului, determinată de dezorganizări familiale şi mesaje eronate, mai ales în domeniul funcţionării interpersonale.
Dacă vrem să intervenim cu adevărat asupra formării personalităţii tânărului, va trebui să ne preocupe în primul rând experienţa, munca şi instrumentele care o fac posibilă şi numai apoi să dezvoltăm cunoaşterea abstractă şi formală în planul muncii.
“… Se va pune accent pe FORMAREA CUGETĂRII prin asimilarea raţională a materiei şi aplicaţii practice” (Spiru Haret - "Reforma învăţământului secundar,1898")
Site-ul se updatează la sfârșitul fiecărei luni
Ultima updatare 10 Martie 2010
<< Fiinţele omeneşti, care respiră şi sunt în mişcare,
cer o atenţie continuă pentru a se dezvolta… >>
cer o atenţie continuă pentru a se dezvolta… >>
(John C. Maxwell)
MEDII și FUNCȚII EDUCAȚIONALE
- opțiunea Sigma ART -
- opțiunea Sigma ART -
CASA: |
ŞCOALA TRADIŢIOALĂ şi SERVICIUL: |
Mediul social care promovează LIDERI |
Are Grijă |
Instruieşte pentru Muncă |
Instruieşte pentru |
Pune Accentul pe Nevoie |
Pune Accentul pe Sarcină |
Pune Accentul pe Persoană |
Relaţionea |
Tranzacţionează |
Transformă |
Întreţine |
Promovează Manageri |
Promovează Conducători |
Menţine conducerea |
Adaugă conducere conducerii |
Înmulţeşte |
Stabilizează |
Eliberează |
Mobilizează |
Ajută |
Predă |
Este Mentor |
Orientat în funcţie de Nevoie |
Orientat pe Pricepere |
Orientat în funcţie de Caracter |
„ Ceea ce Vor ” |
„Ceea ce are nevoie Organizaţia ” |
„ Ceea ce au Ei nevoie” |
O Dorinţă |
O Ştiinţă |
O Artă |
Creştere Mică sau Deloc |
Creştere pe Termen Scurt |
Creştere pe Termen Lung |
Toţi |
Mulţi |
Câţiva |
I. Scop
Scopul unei activităţi cultural-artistice şi educative pentru tineri este de a asigura acestora o profundă formaţie umană(indiferent de profilul şcolar), printr-o radicală reconsiderare a culturii, reconsiderare care tinde să evite orice formă de intelectualism abstract şi să-i îndrepte dincolo de practica meseriei, pentru a ajunge la gândurile, la gesturile şi la actele care, poate, nu le vor folosi imediat, dar care vor prezenta un aspect al nevoii de cultură, care este simbolul nobil al educaţiei puse în serviciul Omului.
Această exigenţă formativă se opune părerii tuturor acelora pentru care mediile educaţionale trebuie să se rezume la furnizarea instrucţiei suficiente pentru a face faţă examenelor şi a ocupa nişte posturi.
Ceea ce autorizează generalizarea tehnicilor de asimilare şi exprimare artistică, chiar şi cînd nu rezultă nici o capodoperă de aici, este acea putere intensă de eliberare, acea posibilitate de evadare oferită prin intermediul unei căi care poate descoperi marile linii ale puterii şi ale vieţii.
Această exigenţă formativă se opune părerii tuturor acelora pentru care mediile educaţionale trebuie să se rezume la furnizarea instrucţiei suficiente pentru a face faţă examenelor şi a ocupa nişte posturi.
Ceea ce autorizează generalizarea tehnicilor de asimilare şi exprimare artistică, chiar şi cînd nu rezultă nici o capodoperă de aici, este acea putere intensă de eliberare, acea posibilitate de evadare oferită prin intermediul unei căi care poate descoperi marile linii ale puterii şi ale vieţii.
II. Premise
A. Educaţia modernă
Cotitura operată de metodele moderne de educaţie constă în transformarea raportului dintre elev şi profesor. De la poziţia centrală a profesorului şi de la un tip de disciplină se trece la poziţia centrală a elevului, a nevoilor şi experienţelor sale.
Problema principală a educaţiei nu este atât “conţinutul” învăţământului, cât MODUL de a provoca setea de cunoaştere a tânărului, pentru a intensifica nevoia lui de a lucra.
De aceea, în cadrul preocupării formative generale, expresia artistică reprezintă un aspect de neânlocuit, întrucât ea aduce valori de sensibilitate şi de inteligenţă, susceptibile de a pune cunoaşterea tânărului într-o lumină nouă. De altfel, mijloacele de comunicare artistică se relevează ca fiind mai subtile, mai generale, mai expresive decât activităţile intelectuale precum scrisul şi cititul.
Problema principală a educaţiei nu este atât “conţinutul” învăţământului, cât MODUL de a provoca setea de cunoaştere a tânărului, pentru a intensifica nevoia lui de a lucra.
De aceea, în cadrul preocupării formative generale, expresia artistică reprezintă un aspect de neânlocuit, întrucât ea aduce valori de sensibilitate şi de inteligenţă, susceptibile de a pune cunoaşterea tânărului într-o lumină nouă. De altfel, mijloacele de comunicare artistică se relevează ca fiind mai subtile, mai generale, mai expresive decât activităţile intelectuale precum scrisul şi cititul.
B. Nevoile
Satisfacerea nevoilor tinerilor este datoria principală a unei pedagogii funcţionale, al cărui scop nu va fi acela de a-i forma din exterior, ci de a-i lăsa “să înflorească din interior“, de a le satisface nevoia de dezvoltare, urmând cursul firesc al lucrurilor.
Educaţia modernă are la bază satisfacerea nevoilor fiziologice ale tinerilor, dar este în acelaşi timp iluminată de lumina superioară a afectivităţii, a imaginaţiei, a visului şi a idealului. Ea este tocmai procesul prin care individul îşi adaptează la mediu propria dezvoltare.
Educaţia modernă are la bază satisfacerea nevoilor fiziologice ale tinerilor, dar este în acelaşi timp iluminată de lumina superioară a afectivităţii, a imaginaţiei, a visului şi a idealului. Ea este tocmai procesul prin care individul îşi adaptează la mediu propria dezvoltare.
C. Libertatea şi disciplina
Deşi scopul educaţiei este libertatea, ceea ce contează, în orice împrejurare, nu este atât libertatea în sine, cât posibilitea de a ne satisface nevoile esenţiale, pentru care suntem capabili să acceptăm cele mai grele sacrificii în materie de libertate, în timp ce ceea ce ne apasă, ne anihilează, este împiedicarea satisfacerii acestor nevoi.
Libertatea nu poate fi înţeleasă, deci, ca o entitate care să existe dincolo de viaţă şi de muncă. De altfel, înlocuirea unui sistem educaţional autoritar cu un altul, care să promoveze o libertate idilică, nu ar fi altceva decât corespondentul romantic al celui autoritar.
De aceea, ordinea şi disciplina sunt elemente esenţiale ale evoluţiei, fără de care nu ar putea exista nici instrucţie, nici educaţie.
Atunci, pentru a suprima HIATUSUL existent între cultura empirică familial-socială şi cultura şcolară clasică şi abstractă, hiatus care îl duce pe tânăr la pasivitate, la dedublarea personalităţii şi, în final, la o nedorită incapacitate de a acţiona, este necesară o cultură modernă, naturală, care să difere prin celelalte prin TIPUL de disciplină.
Este vorba de o disciplină funcţională, în cadrul căreia libertatea să fie restituită înţelesului său de alegere posibilă între activităţi diverse.
D. Jocul şi muncaLibertatea nu poate fi înţeleasă, deci, ca o entitate care să existe dincolo de viaţă şi de muncă. De altfel, înlocuirea unui sistem educaţional autoritar cu un altul, care să promoveze o libertate idilică, nu ar fi altceva decât corespondentul romantic al celui autoritar.
De aceea, ordinea şi disciplina sunt elemente esenţiale ale evoluţiei, fără de care nu ar putea exista nici instrucţie, nici educaţie.
Atunci, pentru a suprima HIATUSUL existent între cultura empirică familial-socială şi cultura şcolară clasică şi abstractă, hiatus care îl duce pe tânăr la pasivitate, la dedublarea personalităţii şi, în final, la o nedorită incapacitate de a acţiona, este necesară o cultură modernă, naturală, care să difere prin celelalte prin TIPUL de disciplină.
Este vorba de o disciplină funcţională, în cadrul căreia libertatea să fie restituită înţelesului său de alegere posibilă între activităţi diverse.
Posibilitatea realizării acestei discipline presupune:
- prezenţa instrumentelor materiale care permit efectuarea unor activităţi funcţionale;
- organizarea minuţioasă, constantă a acestor activităţi, făcându-se apel cât mai mult posibil la colaborarea tinerilor, astfel încât ei să se simtă şi să fie coparticipanţi la această colaborare.
“Ceea ce foloseşte nu este a învăţa ce VREI, ci a învăţa
să TRĂIEŞTI”.
să TRĂIEŞTI”.
(C. Freinet)
Munca şi jocul se prezintă amândouă ca forme ce diferă printr-o unică necesitate: satisfacerea nevoilor vitale şi favorizarea adaptării la mediu.
Ele, atunci când nu sunt impuse din exterior (munca) sau nu sunt o evaziune (jocul), se caracterizează printr-o serie de elemente comune, în primul rând creativitatea, din care se naşte o satisfacţie profundă (mai mult decât o plăcere).
“Munca-joc” şi “Jocul-muncă” indică două atitudini parţial diferite şi prezentate în momente diverse ale dezvoltării individuale: prima se referă la atingerea unor rezultate deosebite, în timp ce a doua e caracterizată de o dimensiune de o mai mare libertate.
Atunci, educaţia trebuie să fie în primul rînd “educaţia muncii”, ceea ce înseamnă “educaţia prin intermediul muncii manuale”, deoarece termenul de “muncă” trebuie să se extindă la orice efort făcut de om pentru a se realiza pe sine şi pentru a coopera cu mediul.
E. TatonareaEle, atunci când nu sunt impuse din exterior (munca) sau nu sunt o evaziune (jocul), se caracterizează printr-o serie de elemente comune, în primul rând creativitatea, din care se naşte o satisfacţie profundă (mai mult decât o plăcere).
“Munca-joc” şi “Jocul-muncă” indică două atitudini parţial diferite şi prezentate în momente diverse ale dezvoltării individuale: prima se referă la atingerea unor rezultate deosebite, în timp ce a doua e caracterizată de o dimensiune de o mai mare libertate.
Atunci, educaţia trebuie să fie în primul rînd “educaţia muncii”, ceea ce înseamnă “educaţia prin intermediul muncii manuale”, deoarece termenul de “muncă” trebuie să se extindă la orice efort făcut de om pentru a se realiza pe sine şi pentru a coopera cu mediul.
“La om nu există o nevoie naturală de joc, ci nevoia de activitate.”
(Claparéde)
“Experienţa prin tatonare” constă în seria de tentative pe care le îndeplineşte individul pentru a-şi satisface propriile nevoi de putere, creaţie şi acţiune.
Principiul “tatonării” justifică întreaga viaţă psihică a individului, de la imitaţie la deviere, sublimare şi compensare a tendinţelor nesatisfăcute.
Ea reprezintă unica formă de dobândire şi de construire a personalităţii, ceea ce face ca temelia educaţiei să se bazeze pe principiul că “numai experienţa efectivă lasă urme pe corp, pe muşchi, pe comportament”.
Însă tânărul nu poate fi lăsat să experimenteze de unul singur pentru că ar fi constrâns să repete aceleaşi experienţe parcurse de alţii, cu aceleaşi riscuri de a cădea în greşeală.
Deci, numai într-un mediu cultural care să ajute, să faciliteze experienţa şi acumularea intensivă (rapidă şi unitară) de INFORMAŢII se poate realiza progresul şi integrarea individului în civilizaţia contemporană lui.
Principiul “tatonării” justifică întreaga viaţă psihică a individului, de la imitaţie la deviere, sublimare şi compensare a tendinţelor nesatisfăcute.
Ea reprezintă unica formă de dobândire şi de construire a personalităţii, ceea ce face ca temelia educaţiei să se bazeze pe principiul că “numai experienţa efectivă lasă urme pe corp, pe muşchi, pe comportament”.
Însă tânărul nu poate fi lăsat să experimenteze de unul singur pentru că ar fi constrâns să repete aceleaşi experienţe parcurse de alţii, cu aceleaşi riscuri de a cădea în greşeală.
Deci, numai într-un mediu cultural care să ajute, să faciliteze experienţa şi acumularea intensivă (rapidă şi unitară) de INFORMAŢII se poate realiza progresul şi integrarea individului în civilizaţia contemporană lui.
“Important nu este a şti, nici măcar a descoperi; important este a cerceta”
(C. Freinet)
F. Informaţia
În noua orientare educativă, un accent special este pus pe informaţie, întrucât datele despre viaţă influenţează pattern-ul comportamental al fiecărui grup de vârstă.
De altfel, nu numai grupul ci şi familia, şcoala, trebuie să acorde mai mult timp transmiterii de informaţii (ştiinţifice, culturale, interpersonale, etc.) adecvate, în scopul elaborării unor decizii orientate spre REALITATE.
Dacă până acum factorii educaţionali erau preocupaţi numai de transmiterea mesajelor deschise şi elocvente, actualmente trebuie nu numai să informeze ci să şi influenţeze prin mesaje subsecvente şi inaparente.
Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât în ultimii ani se constată o scădere a controlului, determinată de dezorganizări familiale şi mesaje eronate, mai ales în domeniul funcţionării interpersonale.
Dacă vrem să intervenim cu adevărat asupra formării personalităţii tânărului, va trebui să ne preocupe în primul rând experienţa, munca şi instrumentele care o fac posibilă şi numai apoi să dezvoltăm cunoaşterea abstractă şi formală în planul muncii.
De altfel, nu numai grupul ci şi familia, şcoala, trebuie să acorde mai mult timp transmiterii de informaţii (ştiinţifice, culturale, interpersonale, etc.) adecvate, în scopul elaborării unor decizii orientate spre REALITATE.
Dacă până acum factorii educaţionali erau preocupaţi numai de transmiterea mesajelor deschise şi elocvente, actualmente trebuie nu numai să informeze ci să şi influenţeze prin mesaje subsecvente şi inaparente.
Acest lucru se impune cu atât mai mult cu cât în ultimii ani se constată o scădere a controlului, determinată de dezorganizări familiale şi mesaje eronate, mai ales în domeniul funcţionării interpersonale.
Dacă vrem să intervenim cu adevărat asupra formării personalităţii tânărului, va trebui să ne preocupe în primul rând experienţa, munca şi instrumentele care o fac posibilă şi numai apoi să dezvoltăm cunoaşterea abstractă şi formală în planul muncii.
“… Se va pune accent pe FORMAREA CUGETĂRII prin asimilarea raţională a materiei şi aplicaţii practice”
(Spiru Haret - "Reforma învăţământului secundar,1898")